SUNT VÂSLAȘUL STELELOR…
SUNT VÂSLAȘUL STELELOR… avatar

Iubito, ne- apropiem
și ne îndepărtăm prin aerul salin ,
prin singurătatea boreală, rătăciți
între timpanele mării .
Genunchiul tău îndoit îmi tulbură buzele
cu răcoarea aceea moale, de brumă ,
părul îți curgea aromat peste mine
și nu mai puteam să plec, dar corabia
încă făcea semne în larg, e ceva trist
în toate acestea, mi- am spus.
În piei de urs dormisem, caii își frecau crupele
de marginea cerului, e ceva trist
în toate acestea, mai ales sânul
oval însingurat în plasa răsuflărilor mele.
Puteam fi departe acum, marinarul
iar și- a- necat o pipă în valuri.
Voi duce tot întunericul la moara de vânt
la fel de ceresc cresc nuferii- n mâl
și luceafăru- n mare.
Sunt vâslașul stelelor care umblă printre voi.
Genunchiul tău iubito, îndoit spre taine
și gura ta se strivește de umărul meu,
nu se mai aude sirena de ceață
semn că- n curând iese luna din bârlog.
Puteam să fim departe acum iubito
prin singurătatea boreală, rătăciți
între iubire și moarte, pentru ceva care
merită să pierzi o corabie !.

Grai Romanesc

3 thoughts on “SUNT VÂSLAȘUL STELELOR…
SUNT VÂSLAȘUL STELELOR… avatar

Lasă un răspuns