ÎN PĂCATUL AȘTEPTĂRII…
ÎN PĂCATUL AȘTEPTĂRII… avatar

Tot nimic nu e mai sfînt ,
între ardere și gheață ,
ca- ntruparea din cuvînt
a iubirilor din viață .

Mor cuvinte, mor statui ,
mor bucăți mai mari din soare ,
numai pașii nu- s destui
iubirea să o măsoare .

Ca o trecere de rîu
viața noastră se întîmplă ,
cu lumini pînă la brîu
și- ntuneric pînă- n tîmplă .

Suntem, ca și cum n- am fi ,
o puzderie de stele
care- n fiecare zi
cheamă noaptea către ele .

Mor abstracții, mor iubiri ,
moare tot mai multă lume ,
doar misterul din priviri
nu- i lăsat să poarte nume .

Ca o lacrimă de spini
mitul nașterii te poartă ,
dar de ce să mai suspini
dacă nu- s iubire- n soartă .

Dacă nu- i nici rai, nici iad ,
după clipa înnoptării ,
oamenii de ce mai cad
în păcatul așteptării ?.

Mor oceane, mor păduri ,
mor și zei fără făptură ,
om să fii să poți să- nduri
dulcea timpului tortură .

Ca o stingere de foc
clipa noastră cea mai rece ,
trupul ar ieși din joc ,
sufletul n- ar vrea să plece .

Din de toate prea puțin
apucăm să înțelegem
și puterile ne țin
doar atît cît mai culegem .

Mor iubiri, mor soldați ,
mor trufiile mărunte ,
noi de noi să fim trădați ,
scris pe fiecare frunte .

Că zburăm pînă la cer ,
sau purtăm pe umeri lutul ,
tot aceleași legi ne cer
să sfîrșim cu începutul .

Tot nimic nu e mai sfînt ,
între ardere și gheață ,
ca- ntruparea din cuvînt
a iubirilor din viață .

Grai Romanesc

Lasă un răspuns