Nocturnă de Anna-Nora Rotaru
Nocturnă de Anna-Nora Rotaru avatar

 

Întunericul, alene se lasă la fereastră…
Tiptil îmi pătrunde în recea-mi odaie,
Cu-amorţite stele pe mantia-i albastră,
Acoperă şi florile mele din glastră…
Doar, pe pereţi mai pâlpâie-o văpaie,

Tresărindă, din focul vetrei stins,
Uitat, cu gândurile-mi plecate-n vise…
Noaptea, şi-n cuget parcă s-a prelins,
Că-i şubred, în tăcere geme învins,
Ajuns pe geana negrelor abise !

Cu ochii goi, tavanul îl privesc…
Singurătatea-n mine îmi scânceşte…
Pe buze, nespuse şoapte se strivesc,
Aş vrea să spun ceva din ce gândesc,
Dar, vocea-n gât mi se opreşte !

Cuprinsă în vârtejul vieţii, efemer,
Ca foc puternic ce se stinge-n vatră,
Neputincioasă parcă-s şi disper,
Că n-am fărâmă să mai sper…
Un zid mi se-nalţă, ca de piatră !

Alene mă ridic într-un târziu,
Să zgândăresc focu-ntre tăciuni,
Că prea mi-i rece în odaie şi pustiu…
Mi-o fi-ntunericul mai străveziu,
Să fug din umbre false şi minciuni !

nora

Grai Romanesc

Lasă un răspuns