De la Nefiinţă către Fiinţă şi Cosmos
De la Nefiinţă către Fiinţă şi Cosmos avatar

3.) Punctul de mişcare
Admiţând drept reală ipoteza lui Anaxagora, care afirma că ,,Materia este una şi aceeaşi pe toată intinderea sa cosmică- ipoteză admisă si de Aristotel formal, care afirma şi el că ,,Fiinţa şi substanţa sunt una şi acelaşi”, formând ,,o entelechie”, ipoteză admisă şi de Eminescu, în chip esenţial, şi printr-o afirmaţie răsturnată: ,,Unul e în toţi, tot astfel precum una e în toate”-ne întrebăm în chipul cel mai firesc cu putinţă:de ce doar ,,un singur punct” a posedat ,,in sine” Putinţa mişcării, şi toate celelalte puncte existente în Materia primoediala,nu? Caci am văzut, din citatul dat în capitolul anterior,că toate celelalte puncte materiale posedau în ele privaţiunea majoră ,,lipsa absolută a mişcării în sine”, ceea ce sugerează cel puţin doua soluţii contrare care se exclrd reciproc:1.) fie nici un punct din toată masa de materie nu avea mişcare proprie ( deci era un ZERO ABSOLUT, prin prisma Mişcării,desigur)2.) fie mai erau şi alte puncte, care nu posedau privaţiunea maximă, chiar reducând lucrurile la extrem, şi tot ar trebui să mai existe măcar un singur punct, în afara ,,punctului de mişcare” sugerat, apt să preia mişcarea de la acesta şi s-o ducă mai departe către celelalte puncte cu privaţiuni mai mici existente în materia cosmică primordială! Căci dacă nu admitem o astfel de situaţie dublă,în cel mai sigur mod, nu există nici o putinţă a devenirii! In primul caz, afitmaşia negativă a lui Aristotel este una categorică:,,Între termenii extremi ai unor contrarii absolute nu există un raport mediu”- care să facă mişcarea de conversie, sau de translaţie către celălalt termen opus extrem- ,,ci există doar unul dintre ei,celalalt nu!” În acest caz, în lipsa raportului mediu, nu există nici o putinţă a devenirii, din simplul şi bunul fapt logic că nu există ,,terţ”,adică raportul mediu, care este totuna cu ,,condişia mişcării”, care am văzut că este Potenţa; iar în al doilea caz, care poate fi real şi el, situaţoa este ceva mai complexă, dar poate fi inteligibilă. Poate fi inteligibilă,prin acceptarea unui raport mediu, care sa acţioneze ca ,,un terţ”-dar care în realitate este un este ,,un efect al efectelor ambelor cauze”- care acţionează  ca o cauză îm sine, ori ,,o cauză in cauză”,care nu este alta decât Necesitatea! Ori:Poşrnţa şi Necesotatea sunt factorii primi şi determinanţi ai Mişcării, iar în lipsa unuia dintre ei nu există mişcare reaşă, adică ,,în act”!Dar chiar şi aşa, asta nu exclude deloc ,,efeczele duble”,lucru care poate conduce oricândmfie la accidente,fie la blocarea mişcarii propriu-zise, chiar si în cazul în care avem ambele condiţii ake miscării! Ne putem închipui acest lucru relativ uşor, ca pre ,,un cuplu motor”,care odată acţionează ca ,,o însumare” a forţelor,şi atunci avem de-a face cu o mişcare continuă,care se propagp din aproape în aproape,sau cu forţele acţionând una împotriva celeilalte,caz în care mişcarea tonde spre autofrânare. Cuplul acesta de forţe care se formează în ,,raportul mediu” acţionează în mod cert,fie ca un reductor, fie ca un modul. Ori un reductor reduce mişcarea-ori tinde să o frâneze-, pe când un modul o duce mai departe-şi tinde s-o amplifice.În funcţie de tipul de mişcare pe care îl avem în interiorul modulului, avem şi pn afară o mişcare ,,de extensie” sau de ,,încetinire” a ei. Poate că lucrurile acestea sunt prea ,,tehnice” pentru unii, or prea ,,filozofice” pentru alţii,dar fără raport mediu, fără cuplul motor şi fără modul,care să ducă mi,carea mai departe, nu avem mişcare propriu-zisă în act, chiar dacă avem-sau nu- toate condiţiile mişcprii, inclusiv energia necesară ei în act! Si făra ala ceva nu avem nici devenire, adică trecerea de la nemanifestare la manifestare şi la ,,actul cosmogonic propriu-zis! Dar şi aşa, tot există doua mari necunoscute:1.) cum condişionezi modulul?-căci,musai trebuie să existe o condiţionare la mijşoc,fie ea şi relativă-şi 2.) ce tip de micare introduci în modul? Că în funcţie de tipul condiţionării şi de mişcarea introdusă în modul depinde reuşita sau eşecul întregului sistem imaginat de Eminescu!
Aici cred că se impune să facem doua distincţii fundamentale:una in privinţa Inechitătii absolute în care suntem puşi cu toţii,si alta de relaţie,in privinţa poziţiei.Distincţia de Inechitate absolută cred că o poate intui oricine, şi nu este necesară nici o expşicaţie sau dovadă ca să o înţelegi aşa cum este:Singurul Cunoscător real al actului Genezei este Unul Singur:Dumnezeu!
Distincţia de relaţie ţine de poziţia punctului- dar nu unul de materie, ci unul de poziţionare în spaţiu-. în care începe Mişcarea, punct este ,,un început”,dar nu şi capătul până la care poate merge mişcarea, care este o ,,limită absolută”! Or,la Aristotel, aşât Punctul cât şi Limita joacă rolul de Principii Fără aceste doua Ărinciii nu ai: nici miscare, nici întindere, nici masă si nici volum! Primul este ,,un punct critic” de la care începe Manifestarea,iar celălalt capăt al lui, va fi o limită absolută! Între aceste două limite temporale încape şi lumea şi Universul! Marele Univers-cel incognoscibil oamenilor-,începe dincolo de aceste doua puncte limitative!…
 
Deşi pornesc de la aceeaşi Idee, a ,,unui punct”-a unui ,,punct de Mişcare”,anterior Naşterii Universului material Eminescu, şi al ,,unui punct de Materie” supraconcentrat,de dimensiunile unui mucleu,”inventatorul” Teoriei Big-Bangului-, ei au ajuns la concluzii şi finalităţi contrare! Nu ştiu care sunt calculele făcute de Eminescu- mai exact cum îşi închipuise el această ,,Ecuaţie a naşterii Universului”-, dar anaşizând lucrurile din perspective metafizice aristoteliene, se pare că teoriei lui Eminescu îi mai lipseau doua lucruri esenţiale, pentru aşi transforma teoria intr-una modernă şi ştiinţifică:Motorul devenirii de la starea de precosmos la cea de Cosmos,şi Energia! Şi am întrezărit doua soluţii în funcţie de existenta sau nonexistenţa ,,punctului de mişcare”.În primul caz,fără punct de mişcare,nu există decât o singura solutie: Dumnezeu, sau Demiurgul este acel Singur ,,punct de mişcare”! În a doua variantă,cea a Cuplului de contrarii se întrezăreşte şi ,,motorul lumii”,dar rămâne în suspensie problema Energiei cu care să funcţioneze Motorul!Fiind la discretia a doua forţe contrarii,aceasta implică în mod necesar ,,un cuplu de forţe” care să acţioneze fie sincron,fie asincron”ca ,,Motor”,şi chiar de la Origini, adică de la un presupus ,,moment zero”-moment pe care nu-l vom afla niciodată în realitate-. lucru care presupune şi ,,un modul” în care cele doua forţe să co-existe,care fie să preia mişcarea ambelir forţe şi s-o ducă mai departe către celălalt extrem,fie să preia ambele forţe pe care să le prelucreze în mod special, transformându-le în altceva-prin sinteză ori prin conversie-, şi acel ,,sltceva”fiind chiar Energia necesară funcţionării Motorului! În acest caz, raportul mediu modular actionează el însuşi ca ,,o cauză în cauză! a micării! Aşa întrevăd eu lucrurile în cazul sistemului elaborat de Eminescu, ori ar fi putut sa-l elaboreze ,tinand cont doar de datele din ipoteza Ecuaţiei Cunoaşterii!
 
 
De cealaltă parte, Teoria Big-Bangului,ridică probleme mult mai mari si mai greu de explicat logic decat Teoria lui Eminescu, şi asta chiar de la Origini! Lucrul acesta ridică mari semne de întrebare nu doar astrofizicienilor, ci chiar si oamenilor mai puţin pregătiţi în acest domeniu, dar care au totuşi un mod de gândire raţional! Singura problemă care pare să fi fost rezolbată  este cea a Energiei, şi asta nu neapărat datorită inteligenţei celui care a elaborat-o, cât,mai ales, datorită descoperirii fisiunii nucleare! Dar lucrul acesta nu are prea mare relevanţă în Ecuaţia Cunoaşterii,că inversarea rapoartelor,ca în cazul proporşiilor matematice, nu rezolvă cu nimic datele problemei, ele rămânând aceleali. Este suficient să luam în calcul efectele distructive produse de bombele atomice lansate la Hiroşima şi Nagasaki-ori la explozia misterioasă din Tungska siberiană- ca să înţelegem că un proces termo-dinamic de proporţii colosale la scara Universului nu ar fi putut produce efecte benefice, sau că ar fi putut da naştere Universului! Aşa ceva este fantezie pură si nimic mai mult!Dar lucrul acesta este mai degrabă un efect,decât o cauză reală a mişcării! Se invocă un adevăr relativ, potrivit căruia un efect nu diferă în chip esenşial de cauza care l-a generat, dar se omite din calcul că efectul este ,,punctul terminus” până la care poate merge o mişcare,şi nu capătul misări!Şi cum cauzele mişcării par să fie două şi nu una singură:cum putem şti căreia dintre ele îi apartine efectul obţinut? Păi nu outem şti cărei forţe îi aparţinem, cu atât mai mult cu cât pot apărea ,,efecte duble”, greu, dacă nu imposibil de contrplat! Şi dacă lucrurile acestea nu pot fi controlate la scară mică, cum mai pot fi controlate ele la scara Universului? Nu pot fi controlate şi nici stăpânite de către om! Nici măcar reducerea la absurd nu rezolvă cu nimic situaţia, şi nici n-o poate face mai cognoscibilă!  Este absolut imposibil ca intreaga masă de materie existentă înainte de ,,momentul zero” să se fi bulucit toată, într-un singur punct de materie-ca să formeze ,,o singularitate”-, ca după aceea să facă BUM, ca bombele atomice lansate asupra celor două oraşe din Japonia,in al doilea Război Mondial! La fel de imposibil este si faptul ca procesul să fi fost si reversibil,asa cum este cazul cu o clepsidră,bunăoară.Într-o clepsidră nisipul ,,se buluceşte” într-un punct mediu, dar acela este ,,un gol minuscul, nu un plin”,şi acolo există putinţa reversibilităţii,că ai întreg sistemul condiţionat,dar in Infinit nu ai o asemenea condiţie,ori condiţipnare strictă! Prin urmare problema Big-Bangului este falsă din start, de la Originea sa!Dar să admitem si problema absurdă că ar putea fi potenţial adevărată, şi tot se naşte o altă întrebare:de ce ar fi făcut acel ,,grăunte de materie ” explozie, când tot aţa de bine putea să se dezintegreze total şi ireversibil în…Nimic? Căci,în acea fază de reducere maximă,îi era mult mai uşor msă dispară definitiv, decât să reapară cu potenţe maximale şi cu totul contrare celor de dinainte! Acestea mi se par mie limitările maximale si minimale, nu din perspectiva unui astrofizician, ci din perspectiva raţională aristoteliană! Dar limitările şi imposibilităţile nu se opresc doar la cele de mai sus, ci şi la cele care urmau să se întâmple în Infinitul cosmic! Asta nu-mi explică mie-şi cred că nu explică nimănui mai mult- cum s-a făcut trecerea de la Haos, la Legile stricte şi imuabile ale Universului? Cine a dat aceste legi stricte? Şi le-a dat materia singură? Mira-m-aş! Ceea ce nu fusese cu putinţă până la Big-Bang, devine cu putinţă, în chip miraculos după  acesta? Dar cum oare? Prin ce artificiu de calcul? Şi apoi cum apare lumina şi Viaţa din Haos, când până atunci nu fusese cu putinţă aşa ceva? Tot materia singură a făcut toate acestea? Cu siguranţă, şi în cel mai cert mod:NU! Materia singură nu este capabilă de asemenea metamorfoze! Tebuie să fi acţionat asupra ei-fie din interior, fie din exterior- nişte forţe foarte mari, si un ţimp îndelungat, ca materia să capete şi astfel de proprietăţi! 
Brahmana II
,,1. La început, aici nu era nimic. ( Tot din ,,acest punct” îşi începea si Eminescu discursul despre Creaţie, adică despre Fiinţă şi Nefiinţă n.n.).Numai de Moarte era învăluit Acesta, de Foame, căci Moartea este Foame. Şi-a pus în gând (manas)astfel: ,,Să am un trup/ Sine (atman)”.Ea s-a pornit a străluci în rugăciune. Pe când strălucea în rugăciune, s-au născut apele: ,,Într-adevăr, când strălucea în rugăciune, a mea a fost apa bucuriei (ka). De aceea strălucirea în rugăciune se cheamă strălucirea în rugăciune. Într-adevăr, apa bucuriei este a celui care ştie astfel de ce strălucirea în rugăciune se cheamă strălucirea în rugăciune.
2.Într-adevăr, apele sunt strălucirea în rugăciune. Ceea ce era spuma apelor s-a întărit şi s-a făcut pământ. Pe acesta ( Moartea ) s-a trudit. Fiindcă era trudită şi înfierbântată( în asceză), a ieşit la iveală seva văpăii, focul.
3.S-a desfăcut pe sine (atman) în trei: soarele(mai fiind o treime) o treime şi vântul(vayu) o treime. Suflarea vieţii (prana) este aceasta, împărţită în trei. Răsăritul îi este capul, iar acolo şi dincolo braţele. Miazăziua şi miazănoaptea sânt coşul pieptului, cerul este spinarea, văzduhul e stomacul şi (pământul) acesta e pieptul. Ea se întemeiază pe ape. Oriunde merge, are temei astfel ştiutorul.
4.Ea a dorit: ,,Să mi se nască al doilea trup/Sine (atman)Moartea-Foame s-a îmoerecheat prin gând (manas)cu Cuvântul (vac).Ceea ce era sămânţa s-a făcut an; mai înainte nu fusese anul.L-a purtat răstimp de un an. După acest răstimp, l-a adus pe lume. A dat să-l înghită pe noul născut. El a dăcut ,,bhan”, şi acesta a fost glasul(vac).
5.Ea a chibzuit: ,,Într-adevăr, de-l voi omorî îmi voi împuţina hrana”. Cu glasul(vac)şi cu Sinele/trupul(atman)acesta,ea a creat tot ce există: strofe(rc), rostiri de jertfă(vajus), melodii(săman), descântece(candas), sacrificii, oameni şi animale.Şi s-a apucat să mănânce tot ce a crease.( Se spune că mănâncă totul, de aceea Aditi se cheamă Aditi. Este atotmâncătorşi are totul de mâncare acel care ştie de ce Aditi se cheamă Aditi!
6.Ea a dotit:,,Să sacrific foarte mult, într-un sacrificiu foarte mare”. S-a trudit, s-a înfierbântat în asceză, s-au desprins din ea toată dtumuseţea şi vlaga.Într-adevăr, suflurile (prana)sunt frumoase şi vlaga . După ce s-au desprins suflurile, trupul începu a se umfla.Dar în trupul său mai era gândul( manas).
7. Ea a dprit:,,Trupul acesta să-mi fie de jertfă, datorită lui am un Sine(atman). Drept care s-a prefăcut în cal,de aceea fu de jertfă. De aceea jertfa calului se cheamă jertfa calului. S-a gândit şa el fără să-l oprească. După un an l-a adus de jertfă pentru sine(atman).Vitele le-a păstrat prntru zeităţi. De aceea i se aduce lui Prajapati ( o jertfă) închinată tuturor zeităţilor. Într-adevăr, jertfa caşului este cel care dogoreşte; anul este trupul său(atman),Focul este strălucirea în rugăciune şi fertfa cakului, dar ei devin din nou una şi aceeaşi zeitate, anume Moartea. Cel care ştie astfel învinge Moartea-din-nou.Moartea nu-l cuprinde,Sinele său(atman)este Moartea şi el devine una din aceste zeităzi”.BRHADARANYAKA-UPANISAD, Cartea Întîi, Brahmana II.
Grai Romanesc

One thought on “De la Nefiinţă către Fiinţă şi Cosmos
De la Nefiinţă către Fiinţă şi Cosmos avatar

Lasă un răspuns