De la Nefiinţă către Fiinţă şi Cosmos
De la Nefiinţă către Fiinţă şi Cosmos avatar

7.) Cândva…,,în illo tempore”
Să ne închipuim că Timpul ar putea fi şi reversibil- deşi din perspectiva oricărui om de pe Pământ nu este- şi că Universul este cu adevărat şi o Triadă cunoscută:Energie,Informaţie,Vibraţie,
aşa cum tind să creadă tot mai mulţi oameni de ştiinţă  din timpurile moderne-lucruri care brahmanii Indiei le ştiau deja cu câteva mii de ani în urmă, şi că printr-un procedeu oarecare am putea călători şi în trecut, până în momentul Creării Universului, ce am putea vedea oare, din acel proces miraculos al Creaţiei? În mod sigur nu am putea vedea nimic în plus faţă de cele descrise de Eminescu în Scrisoarea I.De ce? Din simplul şi bunul fapt logic-şi de bun simţ- că omul nu este Dumnezeu, şi că nu poate mişca nimic din ceea ce are dimensiuni incomensurabile în Timp şi în Spaţiu! Faptul că unii îşi închipuie că ar putea fi şi altfel, nu este nimic altceva decât nălucire, ori o rătăcire a minţii! Omul nu poate interveni cu nimic în ,,Ecuaţia Creaţiei Divine”, pentru că ceea ce ştie el despre acest proces cosmic care a durat miliarde de ani tereştri, nu poate fi comprimat şi redus la dimensiuni infinitezimale- cum a procedat „inventatorul Teoriei Big-Bangului”-, pentru că nici în acest caz nu am mai putea vedea, sau întelege ceva real despre Actul Creaţiei! Oricum am suci şi răs-suci problema aceasta, omul s-a lovit şi se va lovi în permanenţă de limite şi de neputinţe  pe care nu le poate surmonta prin mijloace fizice! Nici dacă ar putea zbura cu viteze hiperluminice prin Hiperspaţiu, el tot nu ar putea ajunge vreodată în acel punct ipotetic în care t=0, pentru că durata lui de viaţă ar fi prea mică să ajungă pănă acolo pe de-o parte, cât şi pentru faptul că în acel punct s-ar putea să nu mai existe nimic-,,nimic” în sensul de Nimic fizic, că ar mai putea fi totuşi ,,ceva”pe care omul să nu-l poată înţelege nicicum- şi care, în mod sigur, i-ar anula şi ,,bruma de Cunoaştere” pe care o are. Lucrul cel mai posibil, care s-ar putea întâmpla, poate fi analog cu cele descrise de Eminescu în poezia La Steaua:
,,La steaua care-a răsărit

E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.

Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.”

 
Dacă luam în calcul cea mai simplă şi sigură neputinţă, pe care a trait-o de nenumărate ori în viaţa lui orice om de pe Pamânt- şi anume neputinţa de a te trezi dintr-un vis după bunul plac, atunci când trăieşti  acel vis în interiorul …,,sufletului tău”, până nu apare măcar un element cunoscut din lumea fizică în care trăim fiecare-cum ar mai putea să vadă ceva ce nu există ca manifestare fizică? Cu ce ochi ar putea vedea el Sinele făra forme, care a fost şi este dincolo de Materie?! Si dacă un simplu vis al sufletului nu-l poţi controla după bunul plac în timpul somnului , cum poţi controla ceva aflat la 13,8 miliarde se ani lumină, când nici Pământul şi nici Soarele nu exista? Sau cum poţi şti cum s-au petrecut lucrurile în realitate? Este absurdul la outerea absurdului, sau prostia la puterea prostiei! Oare nu este mai uşor şi mai simplu să accepţi teza contrară, că acest Univers are un Creator-indiferent de Numele pe care i l-am da-  şi că El se află ,,dincolo” de Timp şi de Spaţiu, de Bine şi de Rău, de Singularitate şi  Dualitate? Dacă nu admiţi asa ceva în mod conştient, şi nu după îndemnul lui ,,Crede şi nu cerceta!”, nu poţi crede nici Teoria Big-Bangului, decât în cazul în care nu ai nici un pic de raţiune în creieri, ori…dormi pur şi simplu! Nici ,,în illo tempore”,şi nici astăzi, Universul nu poate exista fără un Creator, şi fără Legile care le-a dat de la începutul Începutului, care sunt valabile şi astăzi! Dar problema de fond a omului modern nu este Big-Bangul, ci modul în care mai găseşte sau nu un echilibru interior, şi cum mai înţelege conceptul de Sine ,,ca sine”,că nu are un corespondent real la care să se raporteze, şi în funcţie de care să îşi poată imagina un lucru cât de cât concret destre EL!
Sinele este ,,tot ce mişcă”, tot ce are viaţă şi produce viaţă, fără ca el să poată fi mişcat, ori atins de ceva!  Mai concret şi mai concis,Sinele este VERBUL! Toate mişcările, tot ce a fost, este şi va fi, atât în Cosmos cât şi pe Pământ, se susţine pe Verb! Verbul este ,,cel care dă viaţă” , şi tot pe el se susţine şi viaţa, şi toaţă Creaţia de la Inceputul Începuturilor şi până la finalul ei! Creştinii au identificat şi indentifică acest concept de Sine-Verb, cu Persoana lui Iisus Hristos, sau cu Dumnezeu-Cuvântul, lucru care nu este negat nici de Eminescu, în Rugăciunea unui dac, când face afirmaţia categorică:
,,Sus inimile voastre! Cântare aduceţi-i,

El este moartea morţii şi învierea vieţii!”

Dar atât Eminescu, cât şi înţeleptul vedic, lasă să se întrevadă ceva mai mult, şi acel ,,ceva mai mult” este chiar Verbul! Când vorbeste despre deosebirea prin ,,Nume şi Formă”,tocmai la acest lucru se referă, la calitatea de verb, a Sinelui! Dar înţeleptul vedic produce şi afirmaţia şi negaţia, prin care ambele sunt valabile, dar din perspective distincte. Să vedem afirmaţia:
,,Să mediteze la el ca Sinele (atman), căci toate devin aici unul. Ceea ce trebuie urmărit în Totul este Sinele, căci prin el se ştie Totul. Într-adevăr, aşa cum se poate găsi ceva după urme; la fel îşi găseşte faima şi lauda cel care ştie astfel”; BAU,Cartea Întâi, Brahmana IV.”
Şi acum să vedem şi negaţia:
,,,,7. Pe atunci, Acesta, era nedeosebit. El s-a deosebit prin nume-şi formă : ,,Iată-i numele, iată-i forma.” Şi în vremea noastră, Acesta se deosebeşte tot prin nume-şi formă :,,Iată-i numele, iată-i forma!” (Sinele) a pătruns aici până în vârful unghiilor, aşa cum ar sta ascuns briciul în teacă sau visvambhara în cuibul său. Nimeni nu-l vede, căci el este neîntreg : răsuflând, numele lui este ,,suflu” (prana); vorbind, ,,glas” (vac) ; văzând, ,,văz” ; auzind, ,,auz” ; gândind, ,,gând” (manas). Acestea nu sânt decât numele acţiunilor (karman) sale.”
Afirmatia, aşa cum se poate vedea, se referă la Întreg, sau la Tot,
pe când negaţia se referă la simţuri, adică la părţi, în care Sinele este neîntreg, deci o cunoaştere prin simţuri a Sinelui (atman) nu este posibilă decât limitat, şi doar ca ,,predicat al mişcării”, şi nu ca Verb-Creator! Distincţia aceasta netă, pe care o face înţeleptul vedic- şi pe care am scos-o şi eu în evidenţă- este de cea mai mare importanţă, atât în filozofie, cât şi în religie şi lingvistică! Negaţia nu este valabilă de la un subaltern la un superior-care poate fi şi un predicat- pentru că negaţia în acest caz are doar o valoare limitată, de autonegaţie, iar negaţia de la superior la subaltern nu are sens logic, că ar trebui să accepţi în subaltern un opus! Or se ştie că Dumnezeu, ori Creatorul, nu are opus!  Opusul î-l crează omul, care nu poate înţelege lucrurile decât dual, ca o dialectică a cunoaşterii lumii! Dar Dumnezeu nu este dialecticien! El este- cel- care- este-a- fost- şi- va- fi- mereu- dincolo- de- nume- si- dincolo- de- forme! Şi calitatea aceasta o are în totalitate Sinele- Verb, care este Forma fără formă a tuturor formelor, şi Esenţa tuturor esenţelor! De aceea, orice cunoaştere şi orice creaţie a omului, nu se poate întemeia decât pe Verb, şi nu pe Materie!Materia este cea care primeşte acţiunea Verbului, şi nu cea care o produce!  În aceste conditii: cum mai poate fi Big-Bangul o treabă serioasă, ori ştiinţifică? Nu mai este, că nu se bazează pe nimic!
Dar conceptul de Sine-Verb este valabil şi astăzi în Cosmosul de Idei al Limbilor Pământului! Căci Limba oricărui popor de pe Terra, care are o vechime de cel puţin 2000 de ani, are în structura sa lingvistică acest concept unificator şi  cosmocrator, care este Sinele-Verb. Or, limba este ,,o matrix”, o, mamă, care ţine laolaltă toţi copiii care o iubesc si o respectă! Nu degeaba, Lucian Blaga, vorbea despre ,,matricea stilistică” a poporului român, şi nu degeaba  şi-a conceput el sistemul său filozofic de gândire pe conceptul de ,,Mume”! Lucian Blaga a dus mai departe ceea ce Eminescu schiţase despre ,,materia lingvistic㔺i despre Sinele- Verb. La fel şi Mircea Eliade a dus mai departe studiul limbii sanscrite, început tot de Eminescu, devenind cel mai  cunoscut Istoric al Religiilor lumii, şi cel mai apreciat sanscritolog modern.Toate aceste lucruri nu pot fi întâmplări, şi nu sunt întâmplări, ci ţin de o continuitate şi o perenitate a limbilor! Dumnezeu nu alege popoare, ci alege Oameni din sânul popoarelor, pentru a duce mai departe, prin ei, Planul Său!
În orice limba bine organizată a Pămantului, care are în gramatica sa si verbul la modul Infinitiv, are inclusă in ea prin acest mod nepersonal si conceptul de Sine! Şi tocmai lucrul acesta este ştiut cel mai putin de către cei care invaţă gramatica unei limbi.De ce? Tocmai pentru faptul că infinitivul nu are  forme personale multiple,nu are predicate şi ramâne tot timpul verb! În felul acesta trece neobservat, şi nu atrage atenţia nimănui!Dar infinitivul îndeplineşte tocmai condiţia Sinelui- de a fi tot timpul Unul si acelaşi, fără forme particulare multiple- şi, probabil, îndeplineşte şi condiţia Infinitului, din moment ce are denumirea de infinitiv! Cel mai probabil a infinitului mic,din moment ce este în ,,putinţa omului”,dar produce un efect  analog Sinelui ( atman), dă ,,un Nume şi o Formă”unei acţiuni, lucru pe care numai Infinitivul îl face, celelalte moduri dând doar acţiunea, pe care şi-o schimbă în funcţie de timp şi persoană. Nu ştiu dacă toate verbele unei limbi puse la infinitiv produc acelaşi efect, dar cele pe care le-am verificat personal, în răstimpul a doi ani de zile cât m-a preocupat problema aceasta,a Sinelui-Verb,prezintă această particularitate unică, de a da în permanenţă şi numele actului acţiunii, şi forma ei! Voi lua doar 10 verbe aleatorii la infinitiv,ca sa exemplific acest proces care este descris şi în Vede-cine vrea sa afle mai multe nu are decat sa verifice personal- din care se va vedea destul de clar, şi actul la care face trimitere, şi forma pe care o indică. Voi pune verbul la infinitiv şi după aceea  actul devenirii ei:
 
a sculpta-sculptor-sculptură;
a culege-culegător-cules;
a încânta-încântător-încântare;
a deschide-deschizător-deschidere;
a şlefui-şlefuitor-şlefuire;
a demola-demolator-demolare;
a moşteni-moştenitor-moştenire;
a aţâţa-aţâţător-aţâţare;
a unifica-unificator-unificare;
a simula-simulator-simulare;
 
Se vede destul de clar ca actiunea este a verbului si nu a persoanei, iar acţiunea se produce prin particula lingvistică ,,tor”.care nici ea nu are prea multe corespondente reale în dex.Sunt vreo doua-trei cuvinte din mediul rural legate de această particulă specială, pe care le-am analizat un timp în fel si chip, dar pe care le-am eliminat rând pe rând, pentru că nu puteau avea această putinţă aratată mai sus. După ce am observat că şi verbele negative, sau care întroduc negaţii, produc aceleaşi efecte la infinitiv ca şi cele pozitive, şi tot prin particula ,,tor”, m-a dus gândul şi la Zeul Torr al mitologiei scandinave, şi la Sinele (atman) care şi el este pus în valoare prin negaţia dublă:,,Neti,neti!”şi, ceva mai târziu, m-a dus şi la Cabbală şi la Torah! Dar acestea sunt chestiuni care ating deja alte domenii  decat cele ale Limbii sau ale Filozofiei! Un lucru este cert din toate acestea, ca Sinele este Verb, că se manifestă tot timpul ca Verb, si ca Unicitate a formelor existente în Univers, implicit şi în Gramatica Limbilor!
 
Cât priveşte vechimea reală a limbii romane n-o putem şti cu adevarat, atata timp cât nu s-a descifrat în totalitate literele Alfabetului dacic, păstrat pe Tăbliţele de plumb de la Sinaia- că pe cele de aur, unde aparea textul iniiţial, le-a topit Carol I în lingoruri, pe care şi le-a însuşit Casa Regala- abia atunci vom şti cu adevarat vechimea limbii românilor, şi care este Tezaurul spiritual moştenit de la Daci! Oricum, limba populară, cu tradiţia şi obiceiurile sale folclorice este mult mai veche decât scrierea propriu-zisă, lucru remarcat şi de Mircea Eluade-dar şi de etnologi şi folclorişti renumiţi din secolul XX- în cartea sa:De la Zalmoxis la Genghis-han.
 
 
Grai Romanesc