De la Nefiinţă către Fiinţă şi Cosmos
De la Nefiinţă către Fiinţă şi Cosmos avatar

8.)

Univers Născut sau Creat?
 
După ce am văzut ce este Sinele- şi modurile sale de manifestare potenţiale- revenim la Scrisoarea I a lui Eminescu, unde am întrezărit ,,două scenarii mitice” ale Creaţiei:1.) Primul cu Sinele inclus-dar nemanifestat încă- care dezvoltă o Creaţie prin Naştere a Universului, din Materie, dar Sinele nu este Materie, ci Spirit Pur şi ;2.) O creaţie cu Sinele tot timpul ,,în afară”, care acţionează dinamic  asupra Materiei, supunând-o la tot felul de modelări şi transformări, din care rezultă un Univers Creat, dar nici cauzele prime şi nici  mijloacele nu ne sunt cunoscute- sunt ocultate-, de unde putem deduce  în mod logic că nici finalitatea- cauza finală /scopul- nu-l putem cunoaşte, atât datorită ,,îndepărtării” în Timp  şi în Spaţiu, cât şi faptului că nu posedăm nici Cunoaşterea şi nici Mijloacele Cunoaşterii în Infinit, sau în Ilimitare!  Oricum am privi lucrurile, şi pe primul scenariu mitic  şi pe celălalt, omul tot în afara cunoaşterii rămâne, chiar dacă lucrul acesta nu-i convine şi încearcă şi el să-şi mai limiteze neputinţa şi ignoranţa, creându-şi alte limite, poate la fel de mari ca şi primele. Dar omul este dator să încerce, altfel cum şi-ar mai motiva existenţa sa în lumea ,,ca lume”sau/ şi în cea a Ideilor!
 
a.) Cu Sinele inclus în Materie, problema majoră a oricărui cugetător la această problemă, a Naşterii sau a Creaţiei Universului prin Sine, este cea a condiţionărilor stricte impuse, cât şi ineficienţa mijloacelor umane de cunoaştere! O cunoaştere prin simţiri nu este posibilă- cu atât mai mult nu este posibilă la ..scara” Universului-, iar una inteligibilă şi conceptuală poate da unele indicii asupra ,,formei şi a procesului posibil” să fi avut loc,, în illo tempore”, dar nu şi actul şi esenţa în sine! Ar mai fi chestiunile legate de ocultism şi de magie-pe care unii le cred mai eficiente- dar eu nu-mi propun o astfel de abordare sau ,,de soluţionare” a acestei problematici.  O problematică cu condiţionări şi restrictii majore, cum este cea sugerată de Eminescu prin Neputinţe, nu capătă nici un fel de putinţă dacă ne apucăm să căutăm Putinţe pentru fiecare neputinţă în parte, ci ea implică mai degrabă ,,o viziune de ansamblu” asupra intregii chestiuni, şi asta în măsura în care reuşim-sau nu- să găsim un ,,înţeles logic”asupra întregului proces care urma să se producă. Dar şi viziunea şi înţelesul logic nu sunt condiţii , ci sunt consecinţe! Prin urmare ele sunt posterioare  şi consecinţele directe ale altor cauze legate de mişcare. Omul nu are decât doua posibilităţi  pentru aşa ceva:Sufletul şi Intelectul, care ambele pun în mişcare Intuiţia şi Gândul! De felul în care se mişcă şi se potenţează aceste lucruri în sufletul şi mintea unui individ uman, poate să apară şi înţelesul logic sau ilogic asupra problemei în cauză. Concluzia mijlocitoare la care putem ajunge prin aceste ,,simţuri suprasensibile”, este că atunci când lucrurile ne apar ca fiind condiţionate- n-are importanţă felul în care este făcută condiţionarea, ci faptul în sine, că avem de-a face cu o condiţionare  de  sistem- asta exclude din start entropia! Căci ceva ce este condiţionat nu are cum să se manifeste ca o entropie( Haos dezorganizat), ci ca ,,un ceva organizat”, dar care îi mai lipseşte ceva, care să producă şi mişcarea, sau manifestarea propriu zisă!  Dar cu Sinele inclus în Materie- asta nu avem de unde şti în ce fel ,,s-a insinuat acolo”- Universul se putea Naşte oricând,  ca o consecinţă a prezenţei Sinelui acolo, şi este de presupus că El a creat mai întâi Ordinea în Haos, şi abia după aceea a început şi Naşterea sau Crearea Universului…
 
 
 
b.)  Cu Sinele în afara Materiei în permanenţă
 
A doilea scenariu este conceput pe antiteze şi pe mişcări contradictorii. Nu mai revin asupra lor, că le-am analizat destul de amanunţăt la începutul acestui eseu, aşa că de data aceasta voi încerca să proiectez o imagine sintetică-ipotetică,desigur- asupra procesului posibil să fi avut loc! Este destul de clar că nu ,,un punct de materie”intră în acţiune contra Materiei, ci un Eon al Sinelui-Timp! Cu cât Materia( Haosul primordial) va fi fost mai multă şi mai densă la începuturile actului Creaţiei, cu atât Eonul temporal al Sinelui se poate presupune ca fiind mai mare, căci doar în această condiţie se putea rupe şi Inerţia Haosului Primar, şi îşi putea impune şi ,,legea proprie”asupra Materiei! Un simplu eon nu putea face treaba aceasta din afara Materiei,  că n-ar fi avut nici un fel de eficienţă, Deci, putem presupune un soi de ,,bombardament eonic” asupra Materiei cosmice, care va fi durat destul de mult timp, de domeniul Erelor cosmice- şi nu doar ,,un amărât de minut terestru”,cât îşi închipuie adepţii Big-Bangului lucrurile-  câci Materia trebuia încălzită şi ,,prelucrată la cald”, ca să i se poată da formele şi tiparele energetice care să se menţină neschimbate un timp îndelungat, de durata altor ere! În niciunul din miturile cosmogonice vechi nu se menţionează o asemenea scamatorie ilogică de idei- o supraconcentrare de materie,urmată de o extensie bruscă a ei, pentru a se transforma în ,,supă cosmică”- ci, din contră, lucrurile urmează o procesualitate destul de lungă în Timp şi în Spaţiu, până ce lucrurile capătă consistenţa dorită şi necesară actului Creaţiei! Prin urmare ,,bombardamentul eonic” asupra materiei negre din Univers nu poate fi exclus la începuturi, că doar aşa materia se putea încălzi, şi putea primi energia şi tiparele evoluţiei viitoare după ,,un scenariu impus cu stricteţe” de către Sinele temporal, sau Hypereon! 
 
Dar ca să intre în mişcare materia trebuia să-şi producă şi ea efectele sale, fie prin rezonanţă, fie chiar prin fragmentare! Este foarte probabil să se fi produs ambele efecte, intâi prin rezonanţă şi apoi prin fragmentare, că în aceste moduri se pare că reacţionează orice materie-chiar şi în zilele noastre-  care este supusă unui flux de energie diferită de a sa. La început produce energii de suprafaţă prin rezonanţă, apoi produce şi energii de adâncime prin fragmentare.  În primul caz reacţia poate da naştere unor ,,fulgere electrostatice”, în al doilea caz apare si combustia internă! Fulgerele electrostatice se puteau transforma în timp-prin acumularea de energii mai mari decât cele a unor simple descărcări electrice statice- în veritabile arcuri electrice,şi am vazut in Brahmane formele RC si ARC, care sunt verbe, şi care sunt puse în relaţie directă cu faptul de a lumina/străluci,primul,si cu căldura rugaciunii(tapas) al doilea, care acolo se obţinea prin asceză, adică prin cedare deliberată de forţă şi suflu vital. În cazul nostru se poate presupune aparitia unor arcuri voltaice care luminează în noapte prin energii proprii la o zonă de contact în care se formează bipolaritatea electrică,sau chiar eliberarea unor ,,fulgere globulare” cu autonomie si portanţă proprie. În al doilea caz, al fragmentării şi autocombustiei, se poate presupune aparitia Focului direct din materie, sau chiar o reacţie ,,nucleară în lanţ”a materiei, ceea ce presupune o rupere sau o smulgere a unei mase de materie ceva mai mari, care să fi condus la formarea quasarilor, care puteau menţine mai mult timp lumina decât fulgerele electrostatice sau cele cele globulare, şi, in felul acesta, se poate accepta intrarea Materiei într-o ,,fază critică”, care incepe să se manifeste în mod dinamic, rupând momentele de inerţie iniţiale, şi producând energii din ce în ce mai mari, prin reacţiile în lanţ care încep să apară, cât şi din Focul materiei însuşi, care si el degaja cantităţi imense de energie şi căldură! Pe acest fond electro-dinamic, si al căldurii tot mai mari care se propagă în Spaţiu, acesta tinde să se dilate, şi odată cu el se dilată şi Timpul, dar nu printr-un Big-Bang, ci printr-o serie multiplă de ,,explozii de dimensiuni rezonabile”şi controlabile din afara Timpului şi Spaţiului de catre Sinele-Timp sau Demiurgul dintâi! Astfel ne putem imagina apariţia primelor ,,roiuri stelare”, care încep să se deplaseze prin Cosmos în jurul unor ,,vârtejuri stelare”, care formează cu timpul ,,un centruum plin”-o stea fixă-, sau unul gol- o gaură neagră, care prin intermediul radiaţiilor şi a undelor gravitaţionale formează mici galaxii, cu ,,motoarele lor proprii”care încep să aibă mişcare proprie, şi capătă şi legi proprii, care duc in final, din aproape in aproape, a Universului vizibil cu ochiul liber şi de locuitorii  şi vietuitoarele Pământului, care aveau în felul acesta condiţiile necesare ale apariţiei vieţii! Ce ne împiedică să privim lucrurile şi aşa? Mentalul prost, şi goana după senzaţii!
 
 
9.) Concluzia finală
 
 
Indiferent care dintre cele două ,,scenarii mitice” imaginate de Eminescu se va valida sau nu vreodată, în ciuda limitarilor si a restricţiilor care le impune, este clar că scenariile sunt mult mai realiste decât cel al Bib-Bang-ului, lăsând Universului posibilitatea ,,unei deveniri” în Timp şi în Spatiu,,dar nu înainte de a i se fi dat Materiei :Tiparele, Energia şi Planul evolutiv de către Demiurg. În poemul Luceafărul, Eminescu chiar duce mai departe sistemul său cosmogonic-cel cu Sinele inclus-,în care cele doua planuri cosmice, cel terestru si cel astral, sunt deja constituite, şi prinse între ele în ,,mrejele iubirii şi ale visului”,ceea ce presupune si o devenire si o deplasarea  a Spaţiului şi Timpului din Univers în alt punct decât cel original. Abia întoarcerea lui Hyperion la Originile prime ale Creaţiei lasă să se întrevadă ,,locul şi urzeala mitică ” a Cosmosului, tot aşa cum cele două ,,Plonjoane cosmogonice” ale lui Hyperion în Apele primordiale ale Pământului,induc un scenariu mitic arhetipal de regenerare a Naturii şi vieţii terestre. De asemeni, cele doua ,,întrupări din ape” nu pot fi altceva decat ,,Epifaniile dionisiace şi apoloniace”ale lui Hyperion!  Legătura sa cu Sinele-Timp este evidentă, atât prin manifestarile sale de ,,înnoitor” al Naturii şi vieţii terestre, cât şi prin forma grafică a numelui,care este formată dintr-un radical grecesc,care îndeamna ,,supra”, sau ,,deasupra”-cum apare şi la Eminescu-,,Un cer de stele dedesupt/Deasupra-i cer de stele”-cat şi de la ,,eon”, care pare să însemne ,,radiatia sau emanaţie divină”, or, atât Sinele cât şi Timpul s-au manifestat la originile Creaţiei prin ,,radiaţie de eoni”, care au acţionat asupra materiei, încălzind-o si punând-o în mişcare. Toate aceste manifestări Hyperionice nu pot fi decât semnificatiile simbolice ale procesului devenirii, care derivă din actul cosmogonic al Sinelui (Purusa).Cât priveste mitul cosmogonic modern, acesta nu are nici o baza reală de susţinere, că materia singura este inaptă de astfel de transformari, cum este inaptă să-şi dea singură Legi stricte, atât în Univers cât si pe Pământ! Si cum Legile acestea au fost date de la Începutul Începuturilor,şi nu pe parcurs, prin acumulări progresive, concluzia lpgică şi de bun-simţ nu poate fi decat una  singura: Universul  a fost creat, de un Creator- indiferent ce nume divin i-am da- şi că există posibilitatea să şi piară cândva, dar nu printr-o ,, mare implozie”,ci prin încheierea unui ciclu de evoluţie, or prin consumarea energiei cosmice, care va pune capăt Mişcării şi Timpului!
 
11-02-2016
Grai Romanesc