Despre un om frumos…
Despre un om frumos… avatar

massimo

Scriu despre un om frumos pe care l-am întâlnit cu jumătate de an în urmă și am fost în preajma domniei sale preț de câteva zile. Câteva zile petrecute dincolo de granițele țarii mele, într-un oraș cu mult diferit decât cel în care m-am născut, dar mai ales decât cel în care trăiesc. Și când spun frumos, mă refer la acea frumusețe interioară, la frumusețea în adevăratul sens al cuvântului. Un om căruia îi strălucesc ochii de pasiune. Pentru meserie. Pentru lucrurile simple care-ți mângâie sufletul. Îi strălucesc ochii în preajma FEMEII pe care o idolatrizează, o venerează, îi poartă cuvântul peste hotare, mesajul, versul, zâmbetul. Promovând-o pe toate planurile, așa cum este femeia secolului în care trăim. Surprinzătoare. Abilă. Perspicace. Curajoasă. Și când spun asta, mă refer la situațiile în care poate fi oricând la ,, cârma vaporului” care ne duce pe valuri… Și o face extrem de bine.Ca un profesionist adevărat. Și cu o mare delicatețe. O delicatețe pentru care toți bărbații lumii ar trebui să-l invidieze. Apoi, sufletul său altruist pe care ,,ni l-a arătat” în anumite împrejurări de criză, îl încadrează ca un om peste poate și toate… Care construiește, care lasă în urma sa numai lucruri prețioase, un purtător de cuvânt al femeii, chiar dacă uneori nu aparține țării în care își are originea, ci țării care îl primește oricând cu brațele deschise, cu gânduri bune, cu flori de liliac târziu, cu gutui de iarnă pe pervazul ferestrei, cu struguri din cei mai aleși…

La mulți ani, Massimiliano Raso!

Grai Romanesc