DUMNEZEU SĂ TE ODIHNEASCĂ ÎN PACE, NICOLETA ARTURO SÎMPETRU!
DUMNEZEU SĂ TE ODIHNEASCĂ ÎN PACE, NICOLETA ARTURO SÎMPETRU! avatar

nico (1)

,,Cine știe ce înghite pământul ?!”

Era ultimul vers scris de NICOLETA ARTURO SÎMPETRU pe acest site, joi, 9 februarie, ora 21.02, în poemul cu titlul ,,În vise”.
Moartea prematură a scriitoarei, survenită în urma unui grav accident de circulație petrecut în cursul dimineții de sâmbătă, în orașul portughez Amarante. a zguduit lumea literară internațională.
O voce poetică rezonantă, o romantică incurabilă, cu un talent izbitor, Nicoleta Arturo Sîmpetru , purtătoarea de cuvânt a literaturii române peste hotare, încununată cu premii internaționale, autoare a opt volume de versuri, aștepta nerăbdătoare să scape de soarele iernii, sufletul ei fiind pregătit de un nou început ce avea să vină cu miresme care de care mai alese, mai fine, mai sofisticate.
Avea vise, întrezărea deja câmpul verde al primăverii, venind cu tot alaiul ei, cu poteca argintie, simbolizând puterea și autoritatea, puritatea și noile începuturi. Superstiţiile despre argint sunt legate îndeosebi de noroc şi protecţie. Pesemne, norocul ei, fără să știe, era că Dumnezeu hotărâse că are grabnică nevoie de ea. În sufletul ei de zeiță se perinda glasul iubitului ca un clopot nou, anunțând începutul unui alt anotimp: primăvara! De unde să știe că acel clopot va avea alt glas, de această dată vestind plecarea ei către o altă lume, Împărăția lui Dumnezeu, nicidecum venirea lui mărțișor?!
Așa cum afirmam anterior, Nicoleta Arturo Sîmpetru, o romantică incurabilă, ne îndemna pe toți la iubire, prin vocea alesului inimii (plecat și el prea devreme în lumea ,,de dincolo”), de parcă ar fi avut totuși o premoniție că drumul ei, al nostru, al iubirii, se poate opri oricând, glasul versului fiind ca un strigăt al unei păsări întoarse din țările calde, aflate la o răspântie. Până și titlul poemului subliniază acest aspect, poeta dorindu-și aceste lucruri în vise, fără să se gândească că le-ar putea avea în realitate. Se lasă în voia sorții, iar pe cititor, pentru că viața este imprevizibilă, îl pregătește temeinic pentru ceasul care va veni.
Și cum pământul înghite tot ce întâlnește în cale (lacrimi, zăpezi, vise, frunze, oameni, vulcani, case, nori), iar poeții sunt clarvăzători, îndemnul ei la iubire este ca un ecou care străbate orizontul de-a curmezișul, păduri și ape, cer și pământ, miazănoapte și miazăzi, visători ori suflete destrămate…

,,Trăiește, iubire! Cine știe
ce înghite pământul ?!”

Redau poemul postat de Nicoleta Sîmpetru, joi, 9 februarie, ora 21.02

În vise
Visam că mă plimbai
pe- o cărare argintie,
de- a dreptul prin câmpul verde,
spre albastrul cerului înalt
într- o clară dimineață.
Simți mâna ta- ntr- a mea,
mâna ta însoțitoare,
și glasul tău blând îl simții
în auz, ca pe- un clopot nou,
ca pe- un clopot curat și sfânt
într- o zi de primăvară.
Erau: vocea ta, mâna ta,
în vise… atât de reale !
Trăiește, iubire ! Cine știe
ce înghite pământul ?!.

Grai Romanesc