Tată…
Tată… avatar

Tată…

Acum îţi scriu şi ţie tată,
Să ştii că mama nu mai poate,
I-a mai rămas doar umbra neuitată,
Dar nimănui nu vrea ca să arate.

A-mbătrânit şi câinile din curte,
Nici blidul el nu şi-l mai vede,
Lătrând potecile prea scurte
Doar la stafii arar se mai repede.

A-ncărunţit şi via aproape toată,
Iar strugurii puţini nu se mai coc,
De gerul oţărât de prin poiată
Cireşii gârboviți i-am pus pe foc.

În mahala vădanele s-au înmulţit,
Și-n bătătură-i vântul încăpăţânat,
Iar nucul are trunchiul obrintit.
De el mama s-a sprijinit cât a oftat.

Te rog când timpul doar condamnă,
Să nu cumva prin cap să-ţi treacă
Să-ţi fie dor de ea ca de o toamnă,
S-o laşi să îmi mai stea oleacă!

Îţi scriu înlăcrimată, tată…

Grai Romanesc