Aripi şi rădăcini de poezie
Aripi şi rădăcini de poezie avatar

Aripi şi rădăcini de poezie

Proiect poetic de esență, armonios conturat –REMINISCENȚE MATINALE- este expresia forţei poetice şi artistice a Lilianei Liciu. O forţă în continuă evoluție şi diversificare căci; „Din jocul de-a poetul, nu poți ieşi niciodată teafăr. Mulțimea îşi trăieşte viața în felul ei şi face bine. Cine trece dincolo îşi arde aripile, îşi scurge tot sângele.”(G.Bacovia )

Focul sacru al creației, a început să ardă aripile întru lumină poetei, iar din lirica versurilor, stoic înrădăcinate în nucleul existenței sale, se percepe setea de cunoaştere, autocunoaştere şi perfecţiune, învăluită cu izul dulceag al „sângelui,” reclamat acut de împlinirea şi trăinicia creației.

Nuanța melancolico-reflexivă dată poeziei care sentențiază titlul volumului, se relevă, în stări, idei, forme, căutări, regăsiri, pe întreaga desfăşurare a operei. „Îşi scutură sub streşeni cenuşile de iarnă / Havuzele gătite, țâşnite dintre ziduri, / Lăsându-şi fandosite amprentele pe marnă / Reminiscențele îşi spală o inimă de riduri.”

Înzestrată cu har, perspicacitate, şi o sensibilitate rară, autoarea stăpâneste cu multă măiestrie cuvântul, nelăsând nimic la întâmplare. Se angajează într-o continuă căutare a cuvintelor rafinate, le aeriseşte, le întinde la soare, le netezeşte sub clar de lună, le dă lustru în bătaia vântului, le parfumează cu rouă şi numai după aceea, le lasă să roiască în lume. Capătă valență magică, devenind totul. Devin vibrație, acțiune, devin gest. Au gust, fragranță, culoare, muzică şi vorbesc direct sufletului. ” Porți acum pe umeri pământul fată de apă, /cocorii îți stau în dreapta, iar la picioare ți-e cerul / cuvintele noastre, şi ele îți țin de urât, /( vezi? Te temeai că o să fii singură!)/soarele mândru / pentru tine în adânc, a coborât.”(Te temeai că o să fii singură ).

Atentă la metamorfoza vieții şi a problematicii lumi circumstante, prin esențializarea cromiei imaginilor, stările supraîncărcate de emoția clipei, curg năvalnic, ca un respir ce şi-a impus libertatea.” Trec clipele pe lângă noi aşa grăbite / Zorite sunt şi iernile să strângă frunza / Ecoul umbrelor de seri, cernute / Să îşi trădeze cer clepsidrei, muza.”(Poveste)

Reflexivă şi contemplativă, poeta, uneori pare a-şi accepta destinul fără împotrivire. „Aşa a fost să fie / desculți ochii mei să doarmă în poemele tale/ să nu ai habar de e ziuă sau toamnă, / ca-ntr-un vis de april să te ningă frenetic.” (Apus)

Alteori, deznădăjduită dar păstrând luciditatea şi determinarea căutătorului de aur, se refugiază în casa primitoare, veşnic deschisă a poeziei, prin versuri directe, spontane, mărturisitoare, ce sporesc exponențial puterea de penetrare în mintea cititorului. ” Îmi cânt suferința şi dorul mi-l plâng, / Îmi chem depărtarea şi ziua mi-o duc / La extreme de vise când toate se frâng, / Îmi scriu poezia, să nu mă usuc.” (Îmi cânt)

Cumpănind îndelung caratele cuvântului poetic, Liliana Liciu reuşeşte să ne frapeze printr-o scriitură transparentă, intensă, continuativă. Elementele estetice şi fonetice saturate cu fluorescențele metaforei, care prin forța de sugestie crează universuri poetice extraordinare, dau calibru originalității versurilor sale şi o propulsează pe scara valorilor autentice ale literaturii .

Cristea Maria Melania

Grai Romanesc