DIMINEAȚA CÂND DESȚELENEȘTI NISIPUL DE STELE
DIMINEAȚA  CÂND DESȚELENEȘTI NISIPUL DE STELE avatar

Nu am să te mai strig niciodată

iubito dimineața când desțelenești

nisipul de stele sau când plângi frumos

de fericire ci am să te caut pe drumul

știut doar de noi doi la răscrucea cu

limpezi fântâni unde ascultam în serile

târzii fluierul trestiilor, a deltelor seci

acolo unde te sărutam și priveam spre

întinderile sure cu cerul gol,albatroși

țâșneau în furtuna albastră spre munții

lunii și noi pășeam pe plajele infinite de

la capătul inimilor noastre pe șesul visului

cu rocile reci privindu-ți ochiul rotund

unde cresc alungite încinse curcubee și

unde izvoarele noastre îngenunchează

ca un fulger nentrerupt în clocotul amiezii

prin care treceam grăbiți spre țărmul vieții

cu alge pietrificate și lacrimi muiate în țărm.

Grai Romanesc