Nonsens
Nonsens avatar

Nu-ți știu gândul, nu-ți știu cântul,
nu-ți știu pasul încotro se-ndreaptă,
nu-ți știu glasul cui răspunde,
nu-ți știu visul ce ascunde,
nici șoapta din zori pe cine sărută,
nici ochii căprui pe cine dezmiardă,
nici buzele pe cine suav mângâie.
Dar totuși în mine înfloresc cuvinte
în culorile vii ale primăverii.
Poezia se naște,
iubirea prinde aripi multicolore
și zboară din mine în vers.
Nu vede, dar îmi simte dorința,
nu poate, dar ar vrea să-ți simtă
răsuflarea cum în treacăt îmi atinge obrazul
în diminețile ce-și așază lacrima
pe frunza din codrul verde.
Ar vrea să strălucească senină,
să lumineze noaptea regină,
să-ți vadă umbra spre mine alergând
și în brațe trupul meu firav cuprinzând,
să-ți sărute buzele fremătând de dorință,
să-ți audă inima bătând pentru ea
și secunda grăbită cum o strigă
să vină să-ți dea doar un strop din sufletul
care stă la fereastră vieții și așteaptă,
ascultând orologiul bătrân bătând gongul…
Nu știu nimic,
iubirea nu pot s-o explic.
Poezia dă nimicului sens
în vâltoarea gândurilor pline de nonsens.

Grai Romanesc