IARNA REBEGEȘTE ÎN SUFLETUL MEU
IARNA REBEGEȘTE ÎN SUFLETUL MEU avatar

Mergeam tăcut pe plaja prelungă

doar bicele de ploaie mă loveau

și mă mușcau de față cu recile priviri,

rumegau în tăcere supărarea mea, ape

sub zidurile căptușite cu vise,auzeam

de departe cum se umflă nisipul veșted

al inimii ca niște ecouri nesfârșite în colțuri

de umbră,și eu,gemeam zdrobind umbra

groasă a pânzelor de păienjeni unde și-apasă

noaptea arșița crescută prin norii de ger,

mă roade crivățul acesta iubito în pântecul

meu de lut ca niște stătute ape păstrate

în umbra ugerului albastru al mării,aveam

ochii tulburi și îmi era frică să te sărut,să trec

mâna prin părul tău și să-ți ascult șoapta dincolo

de geamul sufletului,nu auzeam decât un urlet

lung,care roade în tăcere stiva de oase, o ceață

care mă cuprinde și gândul ce nu-mi dă pace

că iarna rebegește în sufletul meu.

Grai Romanesc