FLUTURII CARE ZBURAU ÎN DIMINEȚILE CRESCUTE SUB GENELE TALE
FLUTURII CARE ZBURAU ÎN DIMINEȚILE CRESCUTE SUB GENELE TALE avatar

Te rog, caută-mă mai târziu, iubito,
când vor fi obosiți ochii tăi, când
plânsul tău se va prelinge pe-o frunză,
purtându-mă prin vara stinsă cu zborul
cocorilor spre toamna în care va înflori
pustietăți în ierburile amare de verde,
unde mai agonizează, sper să nu te superi,
puiul lunii golaș prin cearcănul somnului,
venit de prin deltele pierdute ale sufletului,
te recompun, dragostea mea, din dealurile
surpate ale inimii, unde se duc și se-ntorc
tăcerile nevăzute, așteaptă-mă acolo, până
când am să vin pătruns de asfințitul care se
apropie încet de mine ca ochii licuricilor
de mătasea albastră a nopților sau, cine știe,
poate am să întârzii prin moartea care mă
caută, la întâmplare, prin curtea destinului,
n-am să te mai văd, iubito, cum îmi faci
semn cu mâna să te iau și pe tine și să duci
aceeași cruce în spate pe care am cărat-o eu
uitându-mi tinerețea cu amintirile trecerilor
mele, cu ochii care mi se întunecă, osteniți
prin anotimpurile trupului tău, nu te-am
întrebat, iubito, niciodată de fluturii care
zburau în diminețile crescute sub genele tale

și care loveau cu aripile direct în țărmul cu
scoici și care te prădau de dragoste și de
nesomnul pe care-l duceam pe umeri ca pe
un bob de nisip copt, plin de lacrimi și de
iubiri târzii, unde-și fac cărare sălbatice vise.

Grai Romanesc