Iubito, tu ești ca o stea îndepărtată,

ca un plânset de iarbă cățărat pe rana

destinului,vrei să alungi s-au să atingi

țesuturile algelor care ne dau ocol și

obosești aruncând cu stele peste linia

vieții,deși, recunosc că-mi plac ochii

și muțenia ta,te citesc din priviri și văd

cum mă cuprinzi ca o ceață de șarpe

pe care o ling ca pe sarea trupului,îți

voi mânca visele nopții tale fără dureri,

îți voi săruta coapsele și visul neobosit,

sânii tăi și marginea trupului,florile râpelor

mov,fără tine sufăr,poate știi,staminele se

rup,port numai regrete peste vărsatul lunii,

unde ești ? știu că mă vei pedepsi și mă

vei căuta peste nisipul acesta sfărâmicos

unde ochii tăi m-au văzut cum îmi căutam

ploile care umblă prin sufletul meu.