Balanța veșniciei
Balanța veșniciei avatar

Mă-ncolăcesc de brațele serii, fum
destrămând pupila unui gând,
pe-o sticlă-n șerpuire feriga unui curcubeu,
cutele amurgului galopează-n trup
răstignind ecoul pe-o panoplie de amintiri,
cântul mirării înserate-n pleoapa
surâsului aprinde regrete, tristețea
deșiră petale pe clapele verii stinse.
Mă-nfășor în scoarța văzduhului
ce-și picură rătăcirea în murmur de șipote
arzând clipa la marginea zării,
în frunzișul inimii o pasăre învârte
inele din fulgii de cer risipit, atâtea năluci
strecoară vise în palmele clopotelor,
și-atâtea semințe din mierea zilei
se-mprăștie pe buze…
Mă-ntunec în alba liniște a tăcerii,
suflet despletit în aurul din psalmul
atins de-o rătăcită toamnă,
în noaptea pașilor fărâme din lună
încolțesc prin praful oaselor uitate,
înmuguresc stele în pântec de țărână
și-n umbra lor somnul cărărilor trezește
în inimă izvoare de lumină ce-alunecă
prin măruntaiele oarbelor himere.
Se sfarmă oglinzi într-un ochi de lut,
pe umărul anotimpului fără final
cad astre iar muțenia hăului
balanța veșniciei întregește.

Grai Romanesc