Steaua versului răzvrătit
Steaua versului răzvrătit avatar

Prin iarba șoaptelor dintr-un curcubeu

despletește anotimpul unui vis

frunze din pleoape de cer pe fruntea cuvintelor,

și-n zbor răsturnat păsări străpung pădurea

pupilei, de umărul unui gând rezemată.

Ecuația unui vers, stol de litere aprinzând

întrebări în palma unui nor de hârtie,

luna-n umbre deșirate, prăbușită

pe străzile sufletului, somnambulică piatră

și rănile nopții, picuri din strigătul clipei

prin buruieni zbârcite-n trup

Spre steaua versului răzvrătit

cărarea mea palpită-n împletite izvoare

de silabe pe degete năluci

În  hohot amar de lacăt prins în oval

de-ndoieli abulică chemarea ielelor,

strigătul cuvintelor arse-ntr-o alchimică licoare

împrăștie o ploaie de aur pe oasele timpului,

ascunsă rugă în sâmbure de slovă coaptă,

în minutul vegetal al insomniei

miracolul sferic al unui vers…

Constelații de păsări oarbe șerpuiesc

sub talpa cuvintelor adunate-n ochi de auroră

Peste cascada de vocale sărută o iarnă

herghelia din stepa de consoane

Pe raftul inimii rotunjimea cuvintelor

aprinde-n măr păcatul

Margini tăioase-n oglinda unui veac

scufundă lumi, palpită-n metale

albeața eșuatelor corăbii,

Înzăpezit prin cenușa din ziare

îmi caut chipul pierdut în calendar.

Din trupul răscolit de crepuscul

n-a mai rămas decât o noapte

într-o grădină de cerneală.

N-a mai rămas decât un fluture

printre cuvinte crescând vertical,

Pe rugul unui drum arzând în auroră

stelele pământului, apele văzduhului

pe latitudinea cuvântului, un vis

pe longitudinea vieții, o speranță.

Grai Romanesc