Gând înnodat
Gând înnodat avatar

Un cer despletit scutură-n geamul

inimii ramuri înflorite-n tăcere

și-n hohot de fum vesperal se leagănă

prin salcia buzei sonata unui amurg rătăcit.

Desprinse dintr-o rugăciune cad frunze

ce-n muchia tăioasă a orei se sfarmă lăcrimând,

cad secerate stele-n poala fântânii din pupilă

și-n măduvă de-ornic timpul e un trosnet de lemn

Prelinsă-n minut umbra unui țipăt de nea

pe malul înghețat izbește-n clape de tristețe

și-n fiecare noapte luntrea lui Caron

poartă cu ea ecoul dintr-un paradis pierdut

Aud țărâna cum arde, o candelă dintr-un sărut,

cum germinează-n palme de descânt iubirea

și cum pulsează-n muguri un anotimp fără final

Și din vertebra apei m-adun săgeată-n mirarea vieții,

din clopote aprinse în sărbătoarea dintr-un vis

îmi strâng tot sufletul într-un cuvânt,

Din gândul înnodat sunt doar un semn

în curcubeul unui vers.

Grai Romanesc