Pe drumul de lut al cuvântului mut
Fug muzele cu pletele-n vânt,
Fulgii le-acoperă visul cărunt,
Sufletul se vrea descifrat, atins, exprimat.
Vorbele tac, se-ascund prin iatac
Când tu, iubire, prin mine rătăcești,
Și nu vrei să-mi mângâi inima fără leac,
Nici sufletului să-i vorbești.
E iarnă și ninge cu vise argintii
În palma-mi fulgii devin lacrimi aurii
Cu ele-mi spăl chipul pierdut în uitare
Și-mi alin sufletul ce stare nu are.
S-au prăbușit cuvintele în mine,
În drumul lor spre buze mor nerostite,
Le-adună sufletul, în el le ține,
Așteaptă poetul să vină să le scrie.
Pe drumul de lut al cuvântului mut
Rătăcește o rimă dintr-un vers de iubire,
Își caută litera care de cuvânt s-a pierdut,
Și-așteaptă regăsirea, căci crede-n nemurire.
Pe drumul de lut al cuvântului mut
Pășește poetul cu gândul stând la taifas,
Culege o literă din sufletul tăcut
Și găsește rima, dând cuvântului glas.