Pe drumul de lut al cuvântului mut

Fug muzele cu pletele-n vânt,

Fulgii le-acoperă visul cărunt,

Sufletul se vrea descifrat, atins, exprimat.

Vorbele tac, se-ascund prin iatac

Când tu, iubire, prin mine rătăcești,

Și nu vrei să-mi mângâi inima fără leac,

Nici sufletului să-i vorbești.

E iarnă și ninge cu vise argintii

În palma-mi fulgii devin lacrimi aurii

Cu ele-mi spăl chipul pierdut în uitare

Și-mi alin sufletul ce stare nu are.

S-au prăbușit cuvintele în mine,

În drumul lor spre buze mor nerostite,

Le-adună sufletul, în el le ține,

Așteaptă poetul să vină să le scrie.

Pe drumul de lut al cuvântului mut

Rătăcește o rimă dintr-un vers de iubire,

Își caută litera care de cuvânt s-a pierdut,

Și-așteaptă regăsirea, căci crede-n nemurire.

Pe drumul de lut al cuvântului mut

Pășește poetul cu gândul stând la taifas,

Culege o literă din sufletul tăcut

Și găsește rima, dând cuvântului glas.