La braț cu nemurirea
La braț cu nemurirea avatar

M-am rătăcit în

adâncul verdelui de brad

Privind cu ochii minții

la steaua ce lucește

Și-am hoinărit la braț cu nemurirea

găsită uneori în stele

Am adormit pe-un pat de frunze

sub teiul înflorit

Și-n lacul codrilor albastru

mi-am privit chipul răvășit

În ochii mei luceau scântei

privind la bolta înstelată

Și aș fi vrut o clipă să rămân

să număr plopii fără soț de altădată

Cu pașii mici și ochii mari

mă-ngân ades cu vântul

ce șuieră printre stejari

neîncetând să plângă

De câte ori am tresărit

la fiecare zgomot și mișcare

Așteptând mereu o dulce alinare

M-am așezat lângă izvorul

ce murmură a jale

Lăsând o lacrimă să cadă

pe-o o frunză veștejită

ce lunecă la vale…

Între a negurilor umbre

șade o rază de lumină

Tresărind îmi spune cerul

că va fi o zi senină

Doar un fluture mai zboară

peste florile albastre

Și m-am prins cu el tovarăș

în povestea vieții noastre..

Grai Romanesc