Toamnele mele desculțe de Daniela Moldovan
Toamnele mele desculțe de Daniela Moldovan avatar

Pe miros de toamne- n pârg îmi clădesc amărăciunea,
Îmi sacrific în zidire plânsul. Iar în dosul palmei drepte,
Ascund psalmul repetat și- mi descopăr goliciunea
Care mere a gustat, iar apoi o las s- aștepte.

Număr merele din poală, socoteala mi- e împară,
Dau ofrandă de- nceput, când dorința mi- e morbidă,
Unor frunze de sub talpă ce ar vrea să- nvie iară
Și- atunci știu,sărutul moare peste buza- mi prea avidă.

Duc zidirea toamnei reci înspre lut și- i dau avânt,
Prin Sodome și Gomore, toamnele îmi fug desculțe,
Doar tristețea și- amagirea le mai cântă- al toamnei vânt
Și îl rog să nu mă piară, simțurile să- mi ascuțe.

Nu- mi sunt toamnele virgine nici nu- s scrise- n liturghii,
Merele- s mușcate toate și se- ascund fără de vină,
Undeva, în săli de bal printre voaluri și frânghii,
Unde toamna îmi îngheață și speranță, și lumină.

Îmi mor toamnele desculțe, sufletul e răstignit,
Între margini de zidire, iar rugină lui mă doare,
Când doar fluturii târzii stau pe zidul neclădit,
Iar sub tâmpla argintie câte- o frunză zilnic moare.

 
Grai Romanesc