Cartea
Cartea avatar

Cartea

Între crengile copacului sălăşluieşte-o carte
Şi-n frunze- ale ei file emoţii lungi dospesc,
Ca la ospăţul vorbei oricine să ia parte.
Când tuşuri în tipare înţelesuri pregătesc.

Iar timpul lumii plânsul şi râsul dintr-o clipă
I le dă cărţii, ochiul să cânte-amăgitor
Când mările din suduri, de soare fac risipă.
Prin munţii dintre gheţuri ce-adastă suitor.

Şi labirintul vieţii-ntre virgule se-ncheagă
Prin zilele citirii, ca noaptea să nu doară
Şi marea întrebare să vrem o viaţă-ntreagă,
Să-nfrunzeasca-n carte, copacul să nu moară.

Toţi cei ce ştiu copacul din carte-n carte stând
Şi frunzei i-au urzit din tuşul de tipar,
Se-opresc puţin, la poale, din mersul lor flămând,
Pentru a citi în frunze şi-a rătăci mai rar.

Şi- apoi mereu pe-acolo, trecând ori noi ori alţii,
Copacul fi-va-n cartea cu file ce ne spun
C-avem un semn de carte şi noi şi împăraţii
Şi înţeleptul lumii, la umbra lui, nebun.

din vol. ,,Din lemn de neplecare”

Grai Romanesc